Exerciţii militare comune între Filipine şi SUA

Forţele filipineze şi americane vor simula recucerirea unor insule ocupate de inamici în cursul exerciţiilor militare comune începând de săptămâna viitoare în zone din largul Taiwanului şi în Marea Chinei de Sud, în timp ce Manila îşi mută atenţia către apărarea externă, informează miercuri Reuters, scrie Agerpres.

Exerciţiile anuale „Balikatan” sau „umăr la umăr”, care se vor desfăşura în perioada 22 aprilie-10 mai, vor implica 16.700 de soldaţi ce se vor antrena în securitate maritimă, apărare aeriană şi antirachetă, lovituri dinamice cu rachete, apărare cibernetică şi operaţiuni de informaţii.

Va fi prima dată când exerciţiile maritime vor fi efectuate dincolo de apele teritoriale filipineze, a declarat Michael Logico, colonel în armata filipineză care supraveghează exerciţiile.

Menite să îmbunătăţească interoperabilitatea dintre cele două armate, exerciţiile vor avea loc pe fondul comportamentului agresiv recent al Chinei în Marea Chinei de Sud şi Strâmtoarea Taiwan, puncte fierbinţi pentru tensiuni chineze şi americane, potrivit Reuters.

Logico a explicat că trupele americane şi omologii lor de la Manila vor simula recucerirea unor insule ocupate de forţe ostile în cele mai nordice insule ale ţării, în apropiere de Taiwan şi în provincia Palawan (vest) cu vedere la Marea Chinei de Sud.

Un mic contingent francez se va alătura exerciţiilor din acest an pentru prima dată de la începutul manevrelor anuale în 1991, desfăşurând o fregată ce va naviga împreună cu nave filipineze şi americane în zona economică exclusivă a Manilei din Marea Chinei de Sud.

Aproximativ 14 naţiuni se vor alătura ca observatori, inclusiv Japonia, India şi ţări din ASEAN şi Uniunea Europeană, a declarat Logico.

La fel ca anul trecut, la exerciţiul de săptămâna viitoare se va simula scufundarea unei nave de război inamice în oraşul nordic Laoag din provincia Ilocos.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare