Experiment unic pentru a contracara riscul unui impact grav pentru Terra cu un asteroid

Europenii (ESA) și americanii (NASA) s-au asociat într-un proiect unic, pentru a contacara riscul unui impact grav pentru Terra, fiind astfel vorba despre un experiment de deviere a traiectoriei unui asteroid. 

  • Misiunea Agenției Spațiale Europene (ESA) se numește “Hera”, iar cea a NASA poartă numele DART, dar ambele își propun să studieze devierea artificială a unui asteroid într-o situație reală, altfel spus, în spațiu, a informat digi24.ro

Francezul Patrick Michel este director de cercetare la Observatorul Coasta de Azur, a declarat, într-un interviu pentru Quest-France că este vizat de acest experiment un asteroid „dublu”, aceasta fiind prima experiență bine documentată despre impactul artificial asupra unui asteroid. 

Vizată de impact va fi Didymoon, „luna” dublului asteroid Didymos.

Misiunea cuprinde, pe de o parte, impactorul cinetic DART al NASA, care se va ciocni cu corpul ceresc în 2022, în timp ce europenii vor trebui să facă măsurători precise și să studieze Didymoon și craterul pe care îl va lăsa proiectilul, până în 2026. 

Didymoon are 165 de metri diametru și va fi cel mai mic corp ceresc vizitat vreodată de o sondă spațială. 

Impactorul NASA nu este echipat cu vreo încărcătură explozivă. El este trimis doar pentru a se intersecta cu traiectoria asteroidului la viteza de 20.000 de km/h. Înainte de a intra în coliziune, DART va lansa un mic satelit (cubesat), Licia, al agenției spațiale italiene. Licia va furniza imaginile primelor sute de secunde ale impactului.

Din cauza atracției slabe pe care o exercită un corp ceresc precum Didymoon, e nevoie doar de 10 minute pentru a forma un crater.  Se va putea măsura ejecția primelor particule, iar asta va ajuta la conturarea unui model pentru un astfel de impact. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare