Expoziţia foto-documentară ‘190 de ani de la prima apariţie a Monitorului Oficial’ poate fi vizitată, din 14 februarie, la Facultatea de Drept.
Conform unui comunicat transmis de Monitorul Oficial, expoziţia va putea fi vizitată pe parcursul anului şi la alte muzee şi instituţii din Bucureşti şi din ţară. Arhivele Naţionale ale României şi AGERPRES au oferit sprijin documentar, în vederea organizării evenimentului.
‘Începând cu 14 februarie, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti vă puteţi întâlni cu trecutul documentar al ţării, aşa cum s-a reflectat 190 de ani în pagini de Monitor Oficial, caz singular în presa românească: apariţie neîntreruptă. El este completat armonios cu trecutul instituţiei, care, în afară de publicarea foii oficiale, însemna şi apariţia părţii neoficiale, deosebit de interesantă din perspectiva anunţurilor conţinute: dezbateri parlamentare, ştiri din străinătate, critică literară şi de teatru, dizertaţii ştiinţifice şi istorice, anunţuri judiciare, reclame la firme de lux, chiar şi… anecdote’, informează sursa citată.
Astfel, din Monitorul Oficial nr. 169 reiese că în 1881 s-au pus bazele înfiinţării primei societăţi române pentru fabricarea hârtiei.
Tot în 1881, în MO nr. 24 apare proiectul de lege pentru acordarea unei burse Mariei V. Cuţarida ‘ânteia femeia care a cugetat a îmbrăţişa o profesiune liberă şi face pentru aceasta studii speciale în medicină’. În acelaşi an, în MO nr. 6 din 7 aprilie, apărea legea care stabileşte că preşedintele Consiliului de Miniştri poate să nu aibă portofoliu. Maria Cuţarida Crătunescu a devenit prima femeie cu titlul de doctor în medicină din România. Iar din MO nr. 44 din 1878 aflăm că, deşi cu o situaţie destul de precară, tânăra studentă donase armatei române suma de 100 de franci.
‘În 25 martie 1884 regele Carol I a propus la Academie alcătuirea unui Etimologicum magnum Romaniae, pentru a nu se pierde pentru generaţiile viitoare frumoasa şi bogata limbă română conţinând toate cuvintele vechi, promiţând să contribuie anual cu 6.000 de lei puşi la dispoziţia Academiei (MO nr. 282). Ca răspuns, Academia a încredinţat realizarea dicţionarului lui B. P. Haşdeu’, reiese din comunicat.
În 1936, la biblioteca Monitorului Oficial existau deja 13.201 de volume care fuseseră consultate de 6.491 de persoane. Cititorii, ‘care aveau un acces facil la informaţii, fie prin intermediul cataloagelor, fie al tablelor de materii publicate în monitoare’, dispuneau de o sală de lectură cu 23 de locuri, mai reiese din comunicat.
Direcţiunea Generală a Monitorului Oficial şi Imprimeriilor Statului administra în anii ’40: Monitorul Oficial, Imprimeria Centrală, Imprimeria Naţională, Imprimeria Chişinău, Fabrica de Timbre şi Editura ‘Monitorul Oficial’ din bd. Elisabeta nr. 29.
Expoziţia va putea fi vizitată astfel:
– 14-28 februarie, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;
– luna martie, Muzeul Naţional de Istorie a României;
– luna aprilie, Biblioteca Naţională a României;
– luna mai, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti;
– luna iunie, Muzeul Municipiului Bucureşti;
– luna iulie, Muzeul Naţional de Artă al României – Muzeul Colecţiilor de Artă;
– luna august, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia;
– luna septembrie, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova;
– luna octombrie, Muzeul Oraşului Oradea;
– lunile noiembrie şi decembrie, Camera Deputaţilor.
Sursa: PRESSONLINE