La începutul lunii, Sindicatul Liber Zahărul Luduș SA informează faptul că patronul francez al Fabricii de Zahăr din Luduș, compania Tereos România SA va continua planul de lichidare și demolare a obiectivului, după ce statul român s-a retras din negocieri iar un alt cumpărător nu s-a găsit.
„Astăzi, 28.09.2022, am fost anunţaţi că Tereos România SA îşi continuă planul de lichidare şi demolare a Fabricii de Zahăr de la Luduş, că Statul s-a retras şi în concluzie nu s-a găsit cumpărător”, a arătat atunci Sindicatul Liber Zahărul Luduş, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Procesul de închidere a fabricii continua, în ciuda faptului că reprezentanți ai guvernului au promis în trecut că vor salva fabrica. În luna mai, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, anunțase că Fabrica de zahăr din Luduș pe care vrea să o vândă compania franceză Tereos va fi cumpărată de statul român.
Anterior, la sfârșitul lunii mai, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţa faptul că a avut întâlniri cu conducerea companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş de către statul român. Dar așa cum se întâmplă de fiecare dată la noi, statul nu a intervenit pentru a-i salva pe cei 153 de angajați.
Dacă până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern (din totalul de 500.000 tone zahăr/an), acum România va fi nevoită să importe mult mai mult zahăr. Și asta în contextul războiului dintre cele mai mari producătoare europene de produse agricole.
Sindicaliştii afirmau că, în plină criză alimentară şi cu un război la graniţă, România ar autoriza distrugerea unei fabrici funcţionale, precum şi producătorii de sfeclă de zahăr.
„Părerea noastră: suntem într-un război continuu de 32 de ani, război tăcut, pe care România îl pierde încet, cu bună ştiinţă, în favoarea speculanţilor şi aşa-zişilor investitori străini.
Nu mai avem mori pentru a produce făina, nu mai avem fabrici de ulei, nu mai avem rafinării, nu mai avem industrie. În locul industriei române s-au făcut mall-uri şi cartiere, în care să stăm şi unde să ducem banii câştigaţi tot de la investitorii străini, bani care pleacă din ţară, nu rămân în România.
În plină criză alimentară şi cu un război la graniţa de nord a ţării, autorizăm distrugerea unei fabrici perfect funcţională, cu angajaţi specializaţi pe industria zahărului şi producători de sfeclă performanţi. Vă rugăm, încă o dată, să găsiţi o soluţie pentru salvarea Fabricii de Zahăr de la Luduş”, se menţiona în comunicatul semnat de preşedintele sindicatului Liber Zahărul Luduş SA, citat de B1 TV.