Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) semnalează o serie de probleme grave din sistemul de învățământ românesc, la care Ministerul Educației nu găsește rezolvare și care fac ca Educația să fie în cea mai mare criză a ultimilor treizeci de ani. Cu certitudine, în acest ritm ne îndreptăm spre o catastrofă.
Începutul de an școlar ne-a arătat dimensiunea dezastrului și faptul că actualul ministru este cu totul depășit de situație.
Nerespectarea dreptului la educație, un drept consființit de Constituție, reprezintă un abuz inacceptabil și FACIAS solicită demisia imediată a ministrului Monica Anisie.
În sustinerea celor de mai sus FACIAS va prezenta în următoarele zile zece motive obiective pentru care este nevoie de un management nou în Ministerul Educației. Acestea vor fi prezentate detaliat, unul pe zi, în următoarele zece zile.
Primul dintre cele zece motive este reprezentat de transportul școlar, o problemă care persistă, chiar dacă gravitatea acesteia a fost semnalată de foarte mult timp.
Chiar în acest sens, în decembrie 2019, FACIAS a adresat o scrisoare deschisă premierului României, în care semnala dificultățile cu care se confruntau cei peste 125.000 de elevi nevoiți să facă naveta. Fără să mai beneficieze de transport gratuit aceștia fie erau expuși unor riscuri suplimentare, folosind transportul de ocazie, sau chiar erau în pericol de a abandona școala, din cauza lipsurilor materiale care îi împiedicau să ajungă la cursuri.
Ministerul Educației trebuia să facă toate demersurile necesare, fără pauze, fără scuze, fără a invoca alți responsabili, pentru ca toți elevii din România să poată ajunge la școală, să își exercite dreptul constituțional la educatie.
Acum. situația elevilor care fac naveta către unitățile de învățământ este în continuare incertă, normele adoptate de Guvern la propunerea Ministerului Educației fiind neclare și incomplete.
Procedura de decontare a costului transportului elevilor, reglementată prin HG 435/2020, nu se corelează cu prevederile Legii nr. 1/2011 și nu clarifică anumite aspecte privind aceste decontări. Mai exact, nu se precizează dacă prevederile se adresează tuturor elevilor sau doar celor care fac școala într-o altă localitate decât cea de domiciliu și nici cum va fi plătită această gratuitate.
Ministerul Educației se degrevează de responsabilitatea asigurării transportului gratuit al elevilor, fiind menționată doar obligativitatea Consililor Județene de a efectua decontările către operatorii de transport.
Aceste probleme au fost semnalate și de către Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), care a arătat că, așa cum sunt lucrurile acum, operatorii de transport rutier nu pot asigura transportul gratuit al elevilor către școli.
FACIAS subliniază faptul că, potrivit prevederilor propuse de Ministerul Educației, este foarte dificil de asigurat transportul gratuit al elevilor care fac naveta către unitățile de
învățământ, orice perturbare în funcționarea acestui sistem echivalând cu încălcarea dreptului fundamental la educație, prevăzut de Constituția României.