Suporterii echipei Partizan Belgrad au mulţumit românilor pentru mesajul „Kosovo e Serbia”, afișat la meciul dintre România și Kosovo de la București, scrie r3media.ro.
Fanii celor de la Partizan prezenți la meciul de baschet dintre „alb-negri” și spaniolii de la Fuenlabrada, desfășurat miercuri, 13 septembrie la Belgrad, au afișat bannerul: „Vă mulțumesc fraților”.
De remarcat este că literele au fost colorate în culorile tricolorului românesc.
Acest mesaj public vine pe fondul unei reacții de simpatie generală a sârbilor față de mesajul arborat de suporterii români despre Kosovo.
Reamintim că statul român nu recunoaște auto-proclamata independență a Kosovo.