Fanii lui Dinamo Kiev îi cer lui Mircea Lucescu să părăsească campioana Ucrainei, după ce antrenorul român a spus că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruși din competiții, decizie luată de forurile internaționale în contextul războiului, potrivit Cotidianul.
Clubul suporterilor echipei din capitala Ucrainei au publicat un comunicat de presă în care își motivează cererile făcute către conducerea clubului, scrie r3media.ro.
„Să notăm faptele:
- Toate grupurile de suporteri ale clubului Dinamo Kiev au luat armele și apără Ucraina de ocupanți. Totodată, se organizează sediul de asistență, punem la dispoziție luptătorilor noștri din diferite unități tot ce putem obține sau cumpăra. De la apă la camere termice.
- Conducătorii lui Dinamo, frații Surkis, au părăsit Ucraina în primele zile. Timp de 19 zile, de la ei nu au existat declarații, nu s-au adresat fanilor, orașului Kiev, ucrainenilor. La 23 februarie, pe site-ul oficial al lui Dinamo, Grigori Surkis l-a felicitat pe Valeri Pustovoitenko pentru aniversarea sa și după aceea tăcere. Tăcere totală.
- Dinamo publică informații că ajută financiar spitalele și internatele din regiunea Lviv. Lista instituțiilor care primesc asistență pare cel puțin ciudată. Fără fotografii sau alte informații, clubul pur și simplu s-a îndepărtat din sfera publică. Repostează doar comunicate oficiale de stat pe rețelele de socializare.
- Dinamoviștii au fost îndepărtați de luptă. Stranierii sunt deja în străinătate, au voie să fie împrumutați la alte cluburi. Jucătorii noștri spun că ajută financiar armata, dar încearcă să nu facă publicitate. Doar Benjamin Verbici și-a declarat public ajutorul.
- Au fost publicate fotografii în care unul dintre vicepreședinții lui Dinamo (Mark Ginzburg – notă) pozează alături de Ramzan Kadîrov. Și, din nou, nicio reacție din partea clubului.
- Mircea Lucescu a acordat un interviu presei italiene, în care a afirmat că ucrainenii și rușii trăiau ca frații, că războiul din Ucraina este o problemă politică, nu o problemă între națiuni și că se opune excluderii sportivilor și cluburilor din Rusia din competițiile internaționale.Pentru noi, fanii dinamoviști, toate faptele anunțate nu au fost o surpriză. De câțiva ani am încercat tot posibilul să transmitem lumii că frații Surkis sunt o rușine pentru Dinamo și că Lucescu trebuie să plece. Sperăm ca măcar astăzi să se deschidă ochii celor care nu ne-au susținut poziția în tot acest timp”, se arată în comunicatul fanilor.Într-adevăr, antrenorul român a declarat pentru presa italiană faptul că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruși din competiții, fapt care i-a indignat pe mulți suporteri ucraineni.
„Am trăit războiul din 2014, când a trebuit să plecăm din Donețk și de atunci nu ne-am mai întors, doi ani la Kiev jucând peste tot, dar niciodată la noi acasă. Credeam că s-a terminat așa, dar acum asta… După noaptea atacului rusesc am stat trei zile la Kiev. Apoi, cu ajutorul UEFA și al federației moldovenești, toți străinii de la diferitele echipe din Ucraina au plecat, în România și apoi în țările lor. Sunt acum la București, de unde încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni. (…)
Pentru mine sportul trebuie să unească și nu trebuie să fie implicat, este la fel precum cultura, ceva care ar trebui să rămână în afara conflictului. (…) Nu am crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva, ucrainenii și rușii au trăit împreună ca frații. Acum problema este toată politică, nu știu cum se va termina pentru că ucrainenii sunt oameni mândri. Războiul va dura mult timp și nu vor fi câștigători. Nu trebuia să se ajungă în acest punct”, a spus Mircea Lucescu.