Fără Facebook şi Instagram în Rusia. Compania Meta – declarată extremistă

Un tribunal din Rusia a decis luni interzicerea reţelelor Facebook şi Instagram în această ţară după ce a ajuns la concluzia că grupul Meta Platforms Inc este ”extremist”, relatează Reuters, care citează agenţia rusă TASS, explică Agerpres.

Reţeaua Instagram a fost blocată după ce Meta a afirmat că le va permite utilizatorilor de social media din Ucraina să posteze mesaje care fac apel la violenţă împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi trupelor ruse trimise în Ucraina pe 24 februarie.

Anterior în cursul zilei de luni, Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) ceruse interzicerea ”imediată” a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru ”extremism”, într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina.

Potrivit agenţiei TASS, un reprezentant al companiei a declarat luni la tribunal că Meta şi-a modificat între timp regulamentul pentru a interzice ”rusofobia şi apelurile la violenţă”.

Instagram şi Facebook, la fel ca Twitter, au fost deja blocate în Rusia, unde sunt practic inaccesibile fără utilizarea unei reţele virtuale private (VPN).

De asemenea, site-urile a zeci de media ruse şi străine, printre care al BBC, au fost blocate.

Săptămâna trecută, serviciul de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a acuzat gigantul american Google şi serviciul său video YouTube de activităţi ”teroriste”, prima etapă către blocarea lor.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare