Inițiativa Fără Penali în funcții publice mai are nevoie de 100.000 pentru a ajunge în Parlament, deși astăzi a depășit pragul de 500.000 de semnături. Legea impune condiția ca inițiativa să strângă câte 20.000 de semnături din cel puțin 21 de județe, anunță aceștia într-un comunicat.
”Chiar dacă azi am ajuns la 500 000, nu s-a terminat. Fără cele 100 000 de semnături în cele 14 județe, tot acest efort extraordinar, toată această mobilizare exemplară vor fi fost zadarnice. Cele 500 000 de semnături sunt doar o victorie de etapă, trebuie să ne adunăm toată energia și să continuăm. Pentru că legea ne cere ca în cele 500 000 de semnături să fie câte 20 000 de semnături în 21 de județe”, a declarat Dan Barna, președintele USR.
”Cred că fiecare dintre noi a avut un moment în care și-a întrebat părinții și bunicii: ce-ai făcut atunci când lucrurile puteau fi schimbate în bine pentru țară, unde erai? Cu o semnătură pentru # farapenali scriem acum răspunsul pentru copiii și nepoții noștri. Le vom putea răspunde : am semnat #farapenali, am luptat ca România să fie condusă de oameni cinstiți”, a completat președintele USR.
Până în prezent, 7 județe din țară au depășit pragul de 20.000 de semnături impus de lege. Alte 12 județe trebuie să strângă 20.000 de semnături pentru ca inițiativa să fie validă.
Județele care sunt cel mai aproape de ținta de 20 000 și care mai au nevoie semnături sunt: Alba, Argeș Bacău, Dolj, Ilfov, Galați, Hunedoara, Neamț, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui.
Pentru a strânge restul de 100.000 de semnături, voluntarii Fără Penali alături de parlamentarii USR au plecat într-o caravană prin țară care va dura două săptămâni, între 1-16 august. Caravana are două rute: una prin Oltenia și Ardeal, și care include județele Argeș, Prahova, Dolj, Hunedoara, Alba, Mureș, și cealaltă prin județele din Muntenia și Moldova precum Tulcea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Suceava.
Județele care au atins ținta de 20.000 de semnături sunt: București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Sibiu, Timiș. În continuare, în aceste județe se strâng semnături pentru că există riscul ca primăriile să nu valideze toate listele.
Inițiativa propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, cel de-al treilea, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”