FĂRĂ PRECEDENT / Liderii europeni se reunesc pe 9 mai la Sibiu în absenţa premierului Viorica Dăncilă – neinvitată de președintele Iohannis!

Preşedintele Klaus Iohannis, va găzdui, joi, 9 mai a.c., la Sibiu, Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, la reuniunea organizată de România, stat care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, urmând să fie prezenţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, alţi oficiali UE.

  • Principalul subiect de discuţii al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu va fi viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani, a precizat marţi Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis va prezenta în cadrul reuniunii viziunea României cu privire la Agenda Strategică pentru următorii cinci ani. Acest document urmează să fie adoptat la reuniunea Consiliului European din 20-21 iunie a.c., pe baza concluziilor Summit-ului desfăşurat la Sibiu.

Totodată, liderii UE 27 urmează să adopte o Declaraţie cu privire la viitorul Uniunii Europene.

dancila_iohannisPremierul Viorica Dăncilă a reafirmat marţi că nu a fost invitată de preşedintele Iohannis la reuniune.

”Am văzut programul, am văzut că domnul preşedinte face o inspecţie în piaţă, e foarte bine că vrea să vadă ceea ce, de fapt, a investit Guvernul pentru că marea parte a fondurilor pentru acest Summit şi organizarea a aparţinut Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă la Parlament.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare