FAZA Campionatului Euro 2020: Şase francezi au confundat Budapesta cu Bucureştiul şi au urmărit în Centrul Vechi meciul Ungaria-Franţa

Şase suporteri francezi au urmărit partida dintre Franţa şi Ungaria la o terasă din Centrul Vechi al Capitalei, după ce au ajuns au confundat capitala Ungariei, Budapesta cu Bucureşti, scrie adevarul.ro

Francezii s-au trezit pe aeroportul „Henri Coandă”, deşi intenţia lor era să ajungă pe Arena „Ferenc Puskas” din capitala Ungariei.

  • În cele din urmă, cei 6 suporteri francezi au urmărit meciul cu Ungaria la o terasă din Centrul Vechi.
Ajunşi acolo, cei 6 francezi au crezut, iniţial, că suporterii Ucrainei sunt, de fapt, fani ai Ungariei. „Am ajuns din greşeală aici. Devine tot mai clar că nu suntem unde trebuie”, au spus aceştia, potrivit Jurnalul.ro.
  • „Parcă suntem în filmele ‘Singur acasă’. ‘Pierdut în Bucureşti’. Încercăm să vedem unde s-a produs greşeala. La agenţia de turism sau pe aeroport. E foarte posibil să ne fi urcat, pur şi simplu în alt avion”, relatează unul dintre francezi.
Aceştia au constatat că 3 dintre bilete erau pentru Budapesta, iar 3 pentru Bucureşti. Confuzia ar fi fost făcută de agenţia de turism.
  • „Biletele le-am rezervat pe toate odată. Cum să ne dea 3 aici şi 3 acolo? Şi ghinionul este să ajungem toţi aici şi nu dincolo. E ca în filmele cu proşti, cu camera ascunsă […] E prima oară când călătorim în partea asta a Europei. Şi, sincer să fiu, pentru mine, până azi, nu era nicio diferenţă între ‘Bucharest’ şi ‘Budapest’. Trebuie să învăţăm mai multe despre Europa. Uite că apar situaţii”, au mai spus suporterii.
Sursa: adevarul.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare