Fechet (PNL): 10 milioane de lei, finanțare pentru un program prin care elevii între 8 şi 18 ani învață să protejeze mediul, în cele 22 de arii protejate din ţară

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță lansarea Programului național „Rangerii juniori”. Acesta este destinat elevilor cu vârste între 8 şi 18 ani care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale și care vor desfăşura activităţi recreative în cele 22 de arii protejate din ţară.

Rangerii juniori vor învăța în natură importanța protejării acesteia. Solicitanţii eligibili sunt Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, prin ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii și parcurile naţionale/parcurile naturale, prin administratorii desemnați în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

Programul pilot Rangerii Juniori are un buget de 10 milioane de lei, finanțat din Fondul pentru mediu, cu aproximativ 400 lei / zi pentru fiecare copil participant, prin parteneriate cu școlile, cu scopul de a învăța noua generație să protejeze natura și mediul.

Ghidul de Finanțare al programului național „Rangerii Juniori” a fost lansat în consultare publică în luna mai.

„Am discutat astăzi și despre programul pilot Rangerii Juniori prin care finanțăm anul acesta cele 23 de administrații de parcuri din România cu 10 milioane de lei. Finanțăm activități în parcurile naționale, finanțăm cazarea copiilor, servicii de catering și activități în sine, iar în măsura în care programul se va dovedi unul de succes, în anii viitori ne propunem să fim și mai ambițioși, să alocăm un buget și mai mare și până la urmă să reușim și în România, replicând modelul din alte țări, ca această activitate, de ranger junior, să fie cât mai des întâlnită în rândul tinerilor”, declara la acel moment Mircea Fechet.

Înscrierea în PNRJ se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, pe pagina proprie de internet, www.afm.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare