Federația COLUMNA organizează un miting de protest în Piața Victoriei

Marți, în intervalul orar 11.00-13.00, Federația COLUMNA – S.C.O.R. organizează un miting de protest în Piața Victoriei din București.

Protestele celor peste 2.000 de salariați din Administrația Publică și Asistența Socială, vizează efectele devastatoare ale proiectului de Ordonanță de Urgență ce se află actualmente pe masa Guvernului.

În sistemul de Asistență Socială sunt peste 12.000 de posturi vacante, care nu au fost ocupate datorită salariilor neatractive oferite de sistem și din vina Guvernului care a blocat aceste angajări prin Ordonanță de Urgență.

În ciuda acestor fapte, toate controalele efectuate în centrele de Asistență Socială din ultima perioadă au trasat ca măsură urgentă angajarea de personal.

„În cele două întâlniri avute la Guvern, am reiterat inclusiv discuțiile anterioare referitoare la efectele benefice ale renunțării la aceste măsuri, atrăgând atenția că, prin desființarea tuturor posturilor vacante, se creează premisele apariției ”azilelor groazei” și în sistemul public de Asistență Socială.

Pentru Administrația Publică, Guvernul propune disponibilizări masive și desființarea unor instituții esențiale, motivând sec, faptul că au sub 50 de salariați, aruncând în nesiguranță soarta a mii de salariați în ceea ce privește viitorul și plasând în incertitudine modul în care cetățenii vor avea acces la noile servicii publice reorganizate și ineficiente. Pe de altă parte, activitatea comunelor va fi paralizată în integralitate, întrucât, prin dispariția funcțiilor de conducere intermediare, vor fi condamnate să funcționeze ca niște armate formate numai din generali și soldați, nemaiexistând ierarhie pe planul managementului instituțional.

Este inadmisibilă și sfidătoare nepăsarea cu care Guvernul tratează cele două sectoare de activitate, refuzând constant să primească orice fel de argumente, bazate pe date reale, venite din cele două sisteme, care cu siguranță vor intra în colaps și vor oferi servicii de proastă calitate prin lipsa acută a personalului.

Prezența noastră în piață, a sindicatelor care reprezintă angajații Asistenței Sociale din 22 de județe, respectiv salariații din peste 1.500 de comune din România, va fi argumentul Federației COLUMNA – S.C.O.R. în fața Guvernului, pentru a schimba aceast proiect de ordonanță a ”disciplinei economico-financiare”, spune Federația.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare