Preşedintele Federației Asociațiilor Părinților, Iulian Cristache, a declarat, marți, că Guvernul ar trebui să dubleze alocațiile și să găsească soluții pentru acești bani prin „oprirea furtului la nivel național” și prin combaterea evaziunii fiscale.
„Dacă te gândești că trebuie să fii cetățean responsabil și că asistăm în ultimii ani la contre politice astfel încât să crească alocațiile, să se dubleze de pe o zi pe alta, și dacă te gândești la bugetul țării, nu este normal. Dar pe de altă parte, având în vedere unde ne situăm cu veniturile pe cap de familie, cu spor demografic negativ, cu faptul că cei 150 de lei nu ajung la modul real, asftel încât un copil să ajungă să meargă la activități extrașcolare, la un film, la teatru, să se dezvolte personal, este foarte bine să primim cei 300 de lei”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, pentru MEDIAFAX.
Preşedintele Federaţiei Părinţilor a afirmat că Guvernul trebuie să găsească soluţii pentru dublarea alocaţiilor – măsură votată în Parlament.
„Am văzut că premierul caută soluții pentru blocare. Bun, să fim cetățeni responsabili, dar pe de altă parte, de ce nu se renunță la pensiile speciale și văd că domnii politicieni și-au mărit veniturile. Deci nu pot fi solidar cu acest Guvern, pentru că dumnealor își pun, iar pentru copiii noștri nu sunt niciodată bani. Treabuie să găsească soluții și să oprească furtul la nivel național cu contractele pe care și le acordă unul altuia, cu comisioane grase, sau să combată evaziunea fiscală la nivel național”, mai spune reprezentantul părinților.
Ludovic Orban a anunțat, luni, că PNL ia în calcul patru variante pentru sancționarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creșterea alocațiilor. Printre variante se numără atacarea la CCR, prorogarea termenului de intrare în vigoare sau angajarea răspunderii Guvernului.
„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (al creșterii alocațiilor – n.r). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuși, o creștere rațională a alocațiilor de copii, care repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.