Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ a declanșat o consultare publică, la nivel național, invitând toți angajații din Sănătate să transmită dacă proiectul legii salarizării trebuie acceptat sau respins.
Angajații sunt chemați să precizeze dacă proiectul ar genera scăderi salariale, creșteri sau menținerea veniturilor în plată, se arată într-un comunicat al federației transmis, duminică, AGERPRES.
‘Fiecare angajat este invitat să utilizeze comparatorul salariilor din sănătate pentru a verifica care ar fi veniturile generate de aplicarea proiectului de lege și care este raportul lor cu veniturile existente deja în plată. Comparatorul a fost actualizat cu prevederile proiectului legii salarizării, varianta din 20 august 2026’, a precizat sursa citată.
Ulterior, fiecare angajat este invitat să răspundă la întrebările aferente formularului de consultare publică, indicând în detaliu care ar fi impactul proiectului legii salarizării asupra veniturilor sale.
Invitația la evaluarea proiectului legii salarizării este transmisă în mod direct (via SMS și e-mail) la aproximativ 60.000 de angajați din sănătate și pe toate canalele de comunicare online.
‘Rezultatele finale ale consultării vor fi transmise tuturor partidelor politice, astfel încât să le permită celor aleși adoptarea unei decizii informate privitoare la proiectul legii salarizării, în acord cu interesele celor pe care-i reprezintă. În același timp, informațiile privind rezultatele consultării, pe parcursul desfășurării acesteia, pot fi văzute de decidenți pe pagina dedicată consultării publice’, a informat federația sindicală.
Conform FSSR, orice decizie privind acceptarea sau respingerea proiectului legii salarizării care nu este precedată de consultarea publică a angajaților din sectorul respectiv intră în contradicție cu obligațiile de reprezentare.
Organele colective de conducere ale FSSR vor adopta decizia finală privind poziționarea față de proiectul de lege ținând cont de rezultatele consultării.
Concomitent, federația desfășoară o acțiune de convingere a parlamentarilor privind necesitatea unor corecții ale proiectului.
Printre acestea se numără exceptarea de la limitarea sporurilor la 20% pentru unitățile din subordinea Ministerului Sănătății prin introducerea limitei de 30%; introducerea intervalului 50% – 100% pentru tarifele orare suplimentare aferente lucrului în zilele libere și de sărbători legale; asigurarea finanțării tuturor influențelor salariale.
Sursa: AGERPRES



