Fenechiu (PNL): Vila din Aviatorilor nu e pentru Iohannis

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a vorbit în emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre vila din Aviatorilor 86, scrie b1tv.ro.

Fenechiu a subliniat faptul că vila nu este pentru președintele Iohannis. El a menționat că, odată ce lucrurile vor fi clare, se va înțelege care era destinația preconizată a vilei. De asemenea, a spus că e posibil să existăe niște informații referitoare la utilizarea anumitor vile RAPPS de către anumite persoane, sugerând că este evident că aceste informații ar trebui să devină publice.

Fenechiu a fost întrebat dacă toată lumea e de acord să fie desecretizate aceste cheltuieli.

“Fără îndoială, toată lumea e de acord să fie desecretizate. Vila nu este pentru președintele Iohannis. În momentul când toate lucrurile vor fi limpezi, se va vedea foarte clar care era destinația preconizată și ne vom lămuri cu tot”.

Liderul senatorilor PNL a fost întrebat și de ce îi cere Ciucă lui Ciolacu toată lista cu beneficiarii.

“Sincer, nu știu că eu sunt la Bacău în campanie, în momentul ăsta sunt la Dămienești.

Deci sunt acolo, n-am vorbit cu domnul Ciucă de două-trei zile. Bănuiesc că există niște informații în legătură cu utilizarea anumitor vile de către anumite persoane, pentru că, după cum vedeți, domnul Ciucă face și trimitere la niște persoane.

Și atunci cred că e cât se poate de evident ca a primit niște informații în legătură cu anumite aspecte, care ar trebui să devină publice.

(…) Potrivit legii, pot beneficia de vile RAAPPS acele persoane care ocupă funcții de demnitate publică”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare