Fifor anunţă schimbări legislative în domeniul situațiilor de urgență

Ministrul de Interne, Mihai Fifor, a anunţat joi seara modificări legislative în domeniul situațiilor de urgență care implică persoane dispărute.

Schimbările de care avem nevoie pentru a combate criminalitatea au la bază și modificări ale legii. Astfel, în domeniul situațiilor de urgență care implică persoane dispărute, MAI supune dezbaterii publice un proiect de lege care poate fi consultat pe site-ul MAI (https://bit.ly/32ZTgrL).

Este o inițiativă la care toți românii au dreptul să contribuie și îi îndemn să o facă. Avem nevoie de consens pe aceste măsuri, avem nevoie de implicarea tuturor pentru a îmbunătăți sistemul de acțiune a MAI, pentru ca oamenii să fie și să se știe în siguranță. Proiectul inițiat de MAI aduce modificări esențiale pentru îmbunătățirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute și felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informații că sunt în pericol iminent”, a scris Fifor pe Facebook.

Potrivit acestuia, cu respectarea drepturilor prevăzute de constituție, proiectul prevede posibilitatea utilizării unor mijloace și metode de localizare, specifice până în prezent doar procesului penal, pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situație de vulnerabilitate.

De asemenea, proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare și atunci când persoana dispărută aflată într-o situație de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracțiuni de răpire) contactează autoritățile prin mijloace informatice de comunicare. Special pentru găsirea copiilor, se introduce sistemul telefonic call-center ”Dispariție minor”, care va asigura preluarea de urgență a apelurilor – inclusiv a unor fotografii – și declanșarea procedurilor de căutare imediat de către organele de poliție competente. Apelurile de dispariție copil făcute la 112 se vor redirecționa către acest call-center. De asemenea, vor fi înființate în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române unități cu personal specializat în cazuri de persoane dispărute.

Pentru situații în care există suspiciuni de răpire a copilului se simplifică activarea mecanismului “Alertă răpire copil”, un mecanism deja existent care asigură popularizarea anunțului de posibilă răpire, prin persoane juridice partenere și prin mass-media”, a detaliat ministrul de Interne.

Proiectul de lege poate fi consultat pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne (https://bit.ly/32ZTgrL).

Vă invit ca, timp de 30 de zile, să trimiteți propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea acestor măsuri care urmează a fi transpuse în lege”, a adăugat Fifor.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare