Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Fifor: CCR să explice întâlnirea din biroul lui Abrudean dintre președintele Curții și Bolojan

Deputatul PSD Mihai Fifor solicită Curții Constituționale a României (CCR) să lămurească în ce împrejurări s-a produs o întâlnire între premierul interimar Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu, desfășurată în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în condițiile în care, adaugă acesta, peste trei zile Curtea urmează să reia dezbaterile cu privirea la sesizările de neconstituționalitate privind Legea integrității, scrie Agerpres.

‘Potrivit informațiilor apărute astăzi în presă, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, președintele PNL, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Întâlnirea nu a fost anunțată public și a avut loc cu numai trei zile înainte ca CCR să reia dezbaterea asupra Legii integrității. Legea a fost atacată printr-o sesizare comună a 27 de senatori PNL și USR și, separat, de președintele Nicușor Dan. În ce stat de drept din Uniunea Europeană se mai poate întâmpla așa ceva? România alunecă tot mai grav pe panta diluării oricărei idei de respectare a legii, a separației puterilor în stat și a independenței instituțiilor fundamentale. Curtea Constituțională trebuie să lămurească public în ce împrejurări a fost organizată această întâlnire și, mai ales, care au fost temele discutate. Nu prin ‘surse’. Nu prin explicații strecurate presei. Oficial’, a scris Mihai Fifor, vineri, într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul PSD adaugă că problema nu este că doi demnitari au stat de vorbă, ci ține de ‘momentul, locul și poziția instituțională a celor implicați’.

‘Vorbim despre președinta Curții Constituționale, cu numai trei zile înaintea unei decizii importante, și despre liderul PNL, partid ai cărui senatori se numără printre autorii sesizării aflate pe masa judecătorilor constituționali. Iar discuția a avut loc în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, la rândul său unul dintre liderii PNL. Este enorm. Nu știm ce s-a discutat acolo și nici nu trebuie să inventăm. Dar tocmai de aceea sunt necesare explicații. Cine a solicitat întâlnirea? De ce a avut loc tocmai acum și în acest cadru? A fost abordată, direct sau indirect, sesizarea asupra căreia Curtea urmează să se pronunțe luni? Sunt întrebări legitime, iar opinia publică are dreptul la răspunsuri clare’, a afirmat Fifor.

Potrivit acestuia, într-un stat de drept nu este suficient ca independența și imparțialitatea instituțiilor să fie proclamate.

‘Ele trebuie să fie vizibile, credibile și dincolo de orice suspiciune rezonabilă. Cu atât mai mult atunci când vorbim despre Curtea Constituțională, arbitrul constituțional al statului. De aceea, tăcerea nu este o opțiune. CCR trebuie să explice imediat și fără echivoc ce s-a întâmplat. Pentru că România este încă un stat de drept. Sau, cel puțin, ar trebui să fie’, a mai afirmat deputatul social democrat Mihai Fifor.

Curtea Constituțională a amânat pentru 17 august pronunțarea asupra sesizărilor formulate față de legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Președintele Nicușor Dan arată în sesizarea pe această temă publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale că, prin conținutul său normativ, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost adoptată de Parlament cu încălcarea unor norme și principii constituționale.

Este criticată claritatea normativă și legalitatea sancțiunii, cu privire la sintagma ‘persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți’, regăsită în textul legii trimis spre promulgare președintelui.

‘Cele două texte extind obligația de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese de la titularul funcției publice la ‘soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți’, sub sancțiunea contravențională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficiență ține de claritatea normei: legea nu stabilește niciun criteriu obiectiv – durată, conviețuire, interdependență economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relație afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligației. Nu sunt reglementate nici ipoteza relației începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relației, nici situația relațiilor succesive. Sub aspectul previzibilității conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) și alineat (5) din Constituție, care impun ca legea să fie clară și accesibilă, astfel încât destinatarul să își poată adapta comportamentul’, se evidențiază în sesizare.

O sesizare asupra actului normativ a fost depusă săptămâna trecută și de mai mulți senatori liberali și ai USR.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare