Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a avut o reacție ironică pe pagina sa de facebook la adresa lui Tariceanu dupa ce Ponta a anunțat ca susține “Pactul pentru bunăstarea românilor?” – pact lansat de premierul Dancila.
- “Domnule Tăriceanu, pe dvs nu v-a informat partenerul de alianță că trebuie să susțineți Pactul pentru bunăstarea românilor?”, a transmis Fifor pe facebook.
In postarea de pe facebook, senatorul Mihai Fifor a atasat si un articol al celor de la politice.net in care se arata ca ar exista deja o noua criza in alianta Pro Romania – ALDE odată cu anuntul lui Ponta ca susține Pactul propun de premierul Viorica Dancila.
“Nici nu s-a oficializat bine mariajul electoral dintre Tăriceanu și Ponta, că Victor deja are ochi pentru altcineva: pare-se că, orice-ar face, acesta se întoarce mereu la prima dragoste – PSD.
Pactul propus de Viorica Dăncilă pentru bunăstarea românilor este noua „indiscreție” a lui Ponta care l-a acceptat pe loc, aruncând astfel Alianța ALDE-Pro România într-o nouă criză: fără consultări cu partenerul Tăriceanu, fără remușcări și fără niciun fel de menajamente.”
Călin Popescu Tăriceanu spusese înainte cât se poate de clar că propunerea premierului este un gest politic și atât; de susținere nici nu ar fi putut fi vorba, a lăsat să se înțeleagă liderul ALDE. Mare i-o fi fost deci surpriza a doua zi când Victor Ponta, noul său aliat, a făcut public faptul că Pro România semnează pactul.
Ce să fi înțeles Tăriceanu de aici? Că, după ce a reușit să-l îndepărteze de la guvernare – cu ce promisiuni, doar el știe – Victor Ponta începe încet-încet să-și facă loc lângă Viorica Dăncilă:
În timp ce Tăriceanu sângerează membri ALDE pe care-i dă afară pentru că vor să intre în Guvernul PSD, Ponta nu zice nu la posibilitate – așteaptă doar să-i fie deschisă ușa. Când Tăriceanu tot insistă pe căderea Guvernului și pe moțiune de cenzură, Ponta spune, împăciuitor, că ar vota o restructurare. În timp ce Tăriceanu refuză să facă un pact cu diavolul, Ponta zice „suntem frați”.
De fapt, aici e tot sensul acestui joc dublu: Victor Ponta caută să-și facă loc de negociere și se folosește de Tăriceanu și de ALDE pentru asta. Scopul? Să ajungă din nou la PSD.
Pare că talentatul domn Ponta se pregătește să repete scenariul de la prezidențialele din 2009, la scurt timp după care s-a instalat președinte PSD. Ce a făcut a recunoscut singur: n-a votat pentru candidatul partidului său în primul tur, ci pentru cel al Opoziției. Mircea Diaconu, în această logică, nu are nicio șansă. Iar Tăriceanu deja e istorie.”, au scris cei de la politice.net
Dăncilă: Propun partidelor parlamentare semnarea Pactului național pentru bunăstarea românilor