„Polonia oferă zilele acestea o nouă lecție de maturitate strategică pe care întreaga regiune ar trebui să o privească atent. Donald Tusk și Karol Nawrocki sunt adversari politici. Reprezintă proiecte diferite, vin din tabere diferite și se confruntă într-o competiție politică dură. Cu toate acestea, atunci când în joc sunt securitatea națională, relația cu Statele Unite și poziția Poloniei în arhitectura de securitate euroatlantică, diferențele sunt lăsate deoparte. Nu din vreo afecțiune reciprocă. Nu din calcul electoral. Ci pentru că înțeleg că există obiective de stat care trebuie să supraviețuiască oricărei dispute politice”, scrie, pe Facebook, Mihai Fifor (PSD).
„Acesta este motivul pentru care Polonia este astăzi percepută la Washington ca unul dintre cei mai serioși și relevanți aliați ai Statelor Unite în Europa. Indiferent cine ocupă o funcție sau alta, partenerii americani știu că interesele strategice ale Poloniei rămân constante, iar statul polonez își urmărește cu consecvență obiectivele naționale.
Din păcate, România oferă imaginea opusă. În timp ce Polonia își cunoaște și își apără interesele strategice, depășind disensiunile politice interne atunci când miza este securitatea națională, Bucureștiul livrează un spectacol grotesc, primitiv, al orgoliilor și al intereselor de grup.
Asta pentru că Ilie Bolojan și Dominic Fritz se încăpățânează să țină captiv guvernul și să blocheze România într-o logică politică fără nicio legătură cu interesele fundamentale ale statului. În loc să încerce să înțeleagă și să consolideze marile direcții strategice ale țării, livrează constant semnale contradictorii către partenerii noștri strategici și alimentează incertitudinea exact într-un moment în care România are nevoie de claritate, predictibilitate și credibilitate.
Problema nu este vreuna de doctrină sau de orientare politică. Nici vorbă. Problema este incapacitatea celor doi lideri de carton, mici și meschini, de a înțelege dimensiunea reală a jocului geostrategic în care ne aflăm.
În vreme ce alte state din regiune își urmăresc metodic obiectivele naționale, Bolojan și Fritz par preocupați exclusiv de propriile interese și de interesele grupurilor care îi susțin și îi manevrează. Totul este redus la control politic, la poziționări interne și la calcule de putere pe termen scurt.
Iar România pierde cu fiecare zi în care cei doi continuă să țină captivăa guvernarea.
România ratează oportunități. Ratează obiective de țară. Ratează șanse pe care alte state le transformă în avantaje strategice concrete.
Lumea nu așteaptă după orgoliile unui Bolojan sau ale unui Fritz. Timpul nu așteaptă. Marile decizii se iau acum. Marile repoziționări strategice se produc acum. Statele care înțeleg miza câștigă. Cele care rămân captive intereselor mărunte și calculelor de grup sunt condamnate să privească de pe margine.
Iar adevărul este că diferența dintre Polonia și România nu este una de resurse, de geografie sau de potențial. Este diferența dintre lideri care înțeleg că servesc statul și politicieni care par să creadă că statul există pentru a le servi propriile ambiții.
Timpul a demonstrat că istoria îi reține pe cei care construiesc pentru țara lor în momente decisive. Pe cei care sacrifică interesul național pentru orgolii personale, de cele mai multe ori nici măcar nu se obosește să îi menționeze. Nici măcar la capitolul eșecuri”, spune Fifor.
