Fifor (PSD): „Bolojan trebuie să înțeleagă că timpul lui – cel mai negru din istoria recentă a țării – a trecut. Și să plece unde vede cu ochii. A confiscat România prea multă vreme. Și a dat-o de gard. Este momentul ca România să iasă din Bolojan retrograd și să se apuce să repare dezastrul produs de baronul de la Bihor. Inclusiv în domeniul Apărării”

„În numai trei săptămâni, liderii statelor NATO se vor reuni la Ankara pentru un summit care se anunță decisiv pentru viitorul securității euro-atlantice. Poate cea mai importantă reuniune aliată din ultimii ani, într-un moment în care războiul din Ucraina continuă, iar întreaga arhitectură de securitate a Europei se află într-un proces de transformare profundă. Pentru România, Ankara reprezintă o oportunitate strategică majoră. Este momentul în care trebuie să își facă auzită vocea și să impună pe agenda aliată temele care o privesc direct: echilibrarea Flancului Estic și consolidarea capacităților de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre. Într-un context în care atenția și resursele NATO s-au concentrat în mod firesc asupra regiunii baltice și a flancului nordic, România trebuie să susțină ferm necesitatea unei abordări mai echilibrate, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, scrie, pe Facebook, Mihai Fifor (PSD).

„În condițiile în care Statele Unite își reevaluează prezența militară pe continent, iar aliații europeni sunt chemați să își asume responsabilități sporite pentru propria securitate, România nu își poate permite să fie absentă, ezitantă sau lipsită de reprezentare politică solidă. Este momentul să își susțină interesele cu fermitate, argumente și credibilitate.

Din păcate, exact într-un astfel de moment critic, România nu are încă un guvern cu puteri depline. Nu are o echipă guvernamentală legitimă și stabilă care să pregătească și să susțină pozițiile țării la cel mai înalt nivel. Mai mult, șeful Apărării este anchetat de DNA, iar instituțiile-cheie funcționează într-un climat de incertitudine.

Cu ce echipă va merge președintele Nicușor Dan la Ankara? Cine va reprezenta România în discuțiile esențiale privind viitorul Flancului Estic într-un moment atât de important? Doi ministri, Apărare și Externe, interimari? Ar fi o dovadă de maximă neseriozitate din partea României și un nou moment esențial ratat.

De aceea și pentru alte o mie de motive România are nevoie urgentă de un guvern votat de Parlament și de o majoritate capabilă să ofere stabilitate într-un moment în care securitatea națională nu poate fi pusă între paranteze.

Problemele importante ale țării nu așteaptă după orgolii politice, după calcule meschine și după disperarea unor politicieni de a-și conserva funcțiile și privilegiile.

Ilie Bolojan trebuie să înțeleagă că timpul lui – cel mai negru din istoria recentă a țării – a trecut. Și să plece unde vede cu ochii. A confiscat România prea multă vreme. Și a dat-o de gard. Este momentul ca România să iasă din Bolojan retrograd și să se apuce să repare dezastrul produs de baronul de la Bihor. Inclusiv în domeniul Apărării.

Pentru că la Ankara nu se va discuta despre aroganță, funcții, sinecuri sau calcule politice de culise. La Ankara se va discuta despre securitatea României, despre echilibrarea Flancului Estic și despre consolidarea capacităților de apărare și descurajare la Marea Neagră. România trebuie să ajungă acolo cu o voce puternică, cu obiective clare și cu un guvern legitim în spate.

Ankara nu va aștepta după crizele politice de la București. Și ce pare că România refuză să înțeleagă și să învețe este ca istoria nu iartă. Și nu așteaptă”, spune Fifor.

El mai scrie: „Propunerea președintelui Nicușor Dan de nominalizare a domnului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă un moment important în procesul de formare a viitorului guvern și de conturare a unei majorități parlamentare stabile.

Obiectivul prioritar al PSD rămâne susținerea unei guvernări pro-occidentale, bazate pe un parteneriat solid și transparent. Reiterăm ferm susținerea pentru acest parcurs, însă menținem rezervele exprimate anterior cu privire la orice formulă de guvernare care ar presupune participarea domnului Ilie Bolojan.

Această nominalizare vine într-un moment politic dificil. Tocmai de aceea, considerăm că orice propunere care poate contribui la constituirea unei formule de guvernare viabile, capabile să genereze o majoritate parlamentară stabilă, trebuie analizată cu responsabilitate și seriozitate.

Rămânem în așteptarea prezentării programului de guvernare și a priorităților asumate de premierul desemnat. Evaluarea noastră finală va avea în vedere compatibilitatea acestui program cu valorile noastre politice, cu angajamentele pro-occidentale asumate și, mai ales, cu capacitatea reală de a răspunde provocărilor economice și sociale cu care se confruntă România.

Având în vedere că această nominalizare a fost făcută fără consultări prealabile cu formațiunea noastră, vom convoca forurile de conducere ale partidului pentru a analiza în detaliu această propunere și implicațiile sale politice”.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare