Finanţare de 777 de milioane de dolari pentru eradicarea bolilor tropicale neglijate

Emiratele Arabe Unite şi mai multe organizaţii caritabile prezente la Conferinţa ONU privind clima (COP28) de la Dubai au oferit duminică o finanţare de 777 de milioane de dolari pentru eradicarea bolilor tropicale neglijate, despre care se preconizează că se vor agrava odată cu creşterea temperaturilor, transmite Reuters, conform Agerpres.

Factorii asociaţi cu clima „au devenit una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii umane în secolul XXI”, a declarat preşedintele COP28, Sultan Ahmed Al-Jaber, citat într-un comunicat.

Angajamentele, formulate în contextul în care ziua de duminică din cadrul summitului COP28 s-a concentrat pe riscurile sanitare asociate climei, au inclus 100 de milioane de dolari din partea Emiratelor Arabe Unite şi alte 100 de milioane de dolari de la Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Belgia, Germania şi Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională se numără printre ţările şi organizaţiile care au anunţat la rândul lor fonduri pentru problemele de sănătate legate de climă.

Banca Mondială a lansat la rândul ei un program în vederea explorării unor posibile măsuri de sprijin pentru sănătatea publică în ţările în curs de dezvoltare, unde riscurile pentru sănătate asociate climei sunt deosebit de ridicate.

Povara bolilor tropicale se va agrava pe măsură ce lumea se va încălzi, alături de alte ameninţări pentru sănătate determinate de climă, precum malnutriţia, malaria, diareea şi stresul termic.

Multe boli tropicale sunt deja uşor de tratat. Orbirea de râu şi boala somnului, spre exemplu, ambele endemice în Africa, se răspândesc prin viermi paraziţi şi muşte, care ar putea prolifera într-o lume în încălzire.

Peste 120 de ţări au semnat o declaraţie la COP28 prin care îşi recunosc responsabilitatea de a asigura securitatea oamenilor în contextul încălzirii globale.

Declaraţia nu a menţionat combustibilii fosili, principala sursă de emisii responsabile de încălzirea climei, ceea ce Alianţa globală pentru climă şi sănătate a descris drept o „omisiune flagrantă”.

Activiştii, inclusiv medici purtând halate albe, au organizat duminică o demonstraţie restrânsă în clădirea unde se desfăşoară COP28 pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la această problemă. „Suntem în mare încurcătură”, a declarat Joseph Vipond, medic de urgenţă din Alberta, Canada. El a amintit cazul unui copil care a decedat în urma unui atac de astm bronşic agravat de inhalarea de fum provenit de la incendiile din acest an din vestul Canadei.

Schimbările climatice amplifică, de asemenea, frecvenţa furtunilor periculoase şi a precipitaţiilor mai neregulate.

În septembrie, spre exemplu, furtuna Daniel a ucis peste 11.000 de persoane în Libia, iar inundaţiile masive de anul trecut din Pakistan au provocat o creştere cu 400% a numărului de cazuri de malarie în întreaga ţară, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În prima parte a zilei de duminică, Bill Gates, cofondatorul Microsoft devenit filantrop, a declarat că oamenii de ştiinţă lucrează la noi tratamente şi la prevenirea malariei răspândite de ţânţari, în contextul în care creşterea temperaturilor creează un habitat mai favorabil pentru reproducerea insectelor.

„Avem noi instrumente de laborator care decimează populaţiile de ţânţari”, a spus Gates, a cărei fundaţie sprijină cercetări şi proiecte în domeniul sănătăţii publice pentru ţările în curs de dezvoltare.

„Aceste noi inovaţii ne oferă o şansă, la un cost rezonabil, de a înregistra progrese”, a declarat el.

Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a luat, de asemenea, cuvântul duminică, îndemnând la o reformă a sistemului asigurărilor la nivel mondial ca o altă cerinţă cheie pentru a asigura securitatea oamenilor. „În acest moment, companiile de asigurări se retrag din atât de multe zone, nu asigură locuinţe, nu asigură întreprinderi”, a spus Clinton, vorbind în cadrul unui panel având ca temă femeile şi rezistenţa la schimbările climatice.

„Oamenii de pretutindeni vor fi lăsaţi pe dinafară fără niciun plan de rezervă, fără asigurare pentru afacerea lor sau pentru casa lor”, a spus ea.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare