Finlanda a anunțat că va construi garduri la frontiera cu Rusia, afirmând că sunt temeri cu privire la un aflux de imigranţi ca formă de presiune din cauza planului de aderare la NATO. Frontiera comună a Finlandei cu Rusia se întinde pe o distanţă de aproape 1.300 de kilometri.
„Scopul acestei propuneri este să îmbunătăţim capacitatea operaţională a poliţiei de frontieră în contextul ameninţărilor hibride”, a declarat Anne Ihannus, consilieră în cadrul Ministerului finlandez de Interne, citată de Agenţia France-Presse.
Finlanda se teme că Rusia ar putea facilita un aflux de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa la frontiera Finlandei, în contextul planului acestei ţări de a adera la NATO împreună cu Suedia.