Finlanda trimite arme şi muniţii Ucrainei

Finlanda, ţară nealiniată, dar membră a Uniunii Europene, a anunţat luni că a luat decizia ‘istorică’ de a trimite arme şi muniţii Ucrainei ca urmare a invadării acestei ţări de către Rusia, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Finlanda va furniza asistenţă militară Ucrainei. Este o decizie istorică pentru Finlanda’, a declarat şefa guvernului de la Helsinki, Sanna Marin, într-o conferinţă de presă.

Transportul va include 2.500 puşti de asalt, 150.000 gloanţe, 1.500 lansatoare de rachete şi 70.000 pachete de alimente, a precizat ministrul apărării, Antti Kaikkonen.

Potrivit unui sondaj comandat de postul public YLE, preluat luni de Reuters, pentru prima dată, mai mult de jumătate dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO.

Din cei 1.382 respondenţi, 53% au spus că Finlanda ar trebui să se alăture NATO, 28% s-au declarat împotrivă, iar 19% au fost indecişi.

Sondajul are o marjă de eroare de +/-2,5 puncte procentuale şi a fost lansat la 23 februarie, cu o zi înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, precizează YLE.

Rezultatele arată o schimbare rapidă în atitudini, având în vedere că, acum doi ani, numai 20% dintre respondenţi erau în favoarea intrării în NATO, potrivit unui sondaj comandat de cotidianul Helsingin Sanomat, însă acest procent crescuse la 43% în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare