Firea, după ce a fost aleasă la şefia PSD Bucureşti: Mă obligă şi mă motivează în plus să facem o echipa unită şi să muncim de dimineaţa până noaptea

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a afirmat luni seara, într-o conferinţă de presă, că, prin desemnarea sa la şefia organizaţiei, s-a terminat o lungă perioadă de interimar, iar dreptul de a munci „a fost recâştigat”.

„Ce nu s-a putut în patru ani de zile, de când sunt preşedinte interimar al PSD, s-a putut în două săptămâni şi cateva zile.

Iată ce înseamnă eficienţa unui preşedinte al PSD. (…) Mă obligă şi mă motivează în plus să facem o echipa unită în care să avem încredere unul în celăltalt şi să muncim de dimineaţa până noaptea. Ne-am recâştigat acest drept, aceasta obligaţie, dar si onoare de a munci politici si administrativ pentru toţi cetăţenii”, a afirmat Firea, la finalul Conferinţei de alegeri a PSD Bucureşti.

Aceasta a amintit că fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a luat în discuţie, la propunerea fostului vicepremier Paul Stănescu, să devină candidat la Primăria Capitalei la ultimele alegeri locale.

„În urma multiplelor sondaje de opinie, s-a dovedit, matematic, că aş fi candidatul cel mai bine plasat. (…) Ne-am fi aşteptat ca PSD, la nivel naţional, să îndeplinească ceea ce a scris în programul de guvernare şi programul nostru de guvernare la nivel local, şi în primul rând problemele Capitalei, probleme de care se plâng toţi cetăţenii: fuziunea ELCEN RADET, care nu s-a realizat, deşi era trecută în programul de guvernare, şi de asemenea toate proiectele de infrastructură care ar fi dus la fluidizarea traficului.

Nu mai e un secret pentru nimeni că între mine şi fostul preşedinte al PSD a izbucit o tensiune, nu pot să-l numesc scandal, au apărut disensiuni legate de neîmplinirile pe care le resimţeam la Bucureşti (…), probabil şi temerea faptului că aş putea să ma înscriu întro cursă internă pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale sau probabil ceea ce-i spuneau unii consilieri toxici – că doresc preluarea conducerii partidului lucru care s-a dovedit neadevărat. (…) Toate aceste lcururi negative au dus la afectarea imagini noastre”, a detaliat Firea.

Ea a amintit că a urmat suspendarea şi izolarea sa.

„Acum avem un nou preşedinte al partidului. (…) Noi ne-am decis: mai puţin cu vorbele şi mai mult cu faptele. (…) Când eşti un partid închis, când trăieşti în bula ta pe Facebook, nu este bine, şi s-a văzut.

Toate persoanele care pot să aducă plus valoare partidului sunt binevenite lângă noi. Şi acum avem un lider al partidului care nu se comportă ca un arbore falnic care nu lasă iarba să crească sub el”, a adăugat primarul general.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare