Firea: Guvernul PNL a alocat bani către primarii PSD care au trecut la PNL

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că Guvernul a alocat bani din Fondul de Rezervă „către primarii PNL şi către primarii PSD care au semnat adeziune la PNL”, afirmând că sunt aproape 90 de situaţii în care primari PSD „au fost luaţi cu japca să candideze din partea PNL pentru că aveau scor mare în sondaje”.

”Banii din Fondul de Rezervă s-au dus către primarii PNL şi către primarii PSD care au semnat adeziune la PNL. Practic, s-a făcut troc politic cu banii din fondul de rezervă. Au fost chemaţi primari PSD de la Guvern împreună cu şeful de filială PSD şi i s-a pus în faţă adeziunea”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Gabriela Firea a afirmat că sunt zeci de cazuri în care primari PSD au fost „luaţi cu japca” de PNL.

„Avem în jur de 90 de astfel de situaţii, colegi care pur şi simplu au fost luaţi cu japca să candideze din partea PNL pentru că aveau scor mare în sondaje şi au preferat decât să intre în bătălia politică cu un coleg, au furat practic candidatul de la PSD. Este prioritate, văd!”, a adăugat Firea.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare