Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că Guvernul trebuie să vină cu un plan de măsuri pentru susţinerea autorităţilor locale, în contextul în cae acestea alocă sume importante pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus.
”Deocamdată, dar o perioadă scurtă, ne vom mai descurca şi cu banii, vor fi zile foarte dificile dacă Guvernul nu găseşte o soluţie prin care să sprijine autorităţile locale, cele care au în sarcină foarte multe activităţi în această perioadă.(…) Absolut totul necesită nu doar resursă umană, ci şi resursă bugetară. Am transmis şi eu, ca şi alţi primari, adrese către Executiv şi sperăm să existe o decizie în perioada următoare”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la Antena 3.
În ultima lună, o lună Primăria Capitalei a alocat aproximativ 10 milioane de euro, a precizat primarul Capitalei.
„Peste 10 milioane de euro, un efort într-o lună, o lună şi jumătate. (…) Am aprobat un buget pentru 25 de ventilatoare şi aparatură pentru a mări capacitatea de testare în Bucureşti. Testăm cu prioritate cadrele medicale, DSP testează persoanele din carantină şi cele care prezintă simptome”, a adăugat Firea.