Societatea de Transport Bucureşti va pune la dispoziţia călătorilor măşti sanitare, au anunţat luni conducerea societăţii şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unui comandament de urgenţă convocat în urma epidemiei de gripă care a închis până acum trei şcoli.
- „Am luat împreună această decizie, deoarece este o necesitate în această perioadă pentru călătorii care nu deţin o mască sanitară de protecţie. Acestea vor fi distribuite de către conducătorul auto şi de către reprezentanţii STB, care de obicei merg în mijloacele de transport în comun pentru anumite verificări, supravegheri”, a declarat Gabriela Firea.
Ea a adăugat că urmează să fie stabilită modalitatea legală de a achiziţiona într-un tip cât mai scurt un număr mai mare de măşti sanitare de protective care vor fi distribuite călătorilor la urcarea în mijloacele de transport în comun.
Primarul general a mai anunţat că numărul cazurilor de gripă sezonieră din Bucureşti se ridică la 939 de cazuri.
„În ceea ce priveşte gripa sezonieră, cea care apare an de an, avem o situaţie în creştere. Avem raportate 939 de cazuri de gripă sezonieră, în special la copii. (…) Pentru a face o comparaţie pot să vă spun că anul trecut, la 1 februarie, aveam în Bucureşti 817 cazuri. Deci este o uşoară creştere a numărului de îmbolnăviri. “, a precizat Firea.
Potrivit situaţiei pe sectoare, 140 de cazuri de gripă sezonieră sunt în Sectorul 1, 90 de cazuri în Sectorul 2, 158 în Sectorul 3, 172 în Sectorul 4, 119 cazuri în Sectorul 5, 233 – în Sectorul 6.