Fostul adjunct SRI, Florian Coldea, a dat miercuri un avertisment dur către un „Iuda” din prezent, avertizând că, aşa cum personajul biblic a sfârşit tragic, aşa va sfârşi şi acesta.
După mai bine de şapte ore de audier la Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, Coldea a reamintit de un celebru personaj biblic care a trădat pentru 30 de arginţi”, existând pe acelaşi model unii care practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român:
„Aş vrea să reamintesc de un celebru personaj biblic, care în urmă cu circa 2.000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrul nu s-a putut repara şi răul făcut n-a putut fi rezolvat. Evident, ca orice trădător, destinul i-a sfârşit tragic. Din această perspectivă, constat cu îngrijorare faptul că unii în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba, mai mult, chiar par să-şi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie ale statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi la astfel de personaje”, a declarat Coldea într-o conferinţă de presă.
El nu a dorit să dea nume, dar a arătat că va veni cu explicaţii, pe măsură ce se vor lămuri şi alte aspecte cu membrii comisiei.
„Constat astăzi că subiecte care iniţial au fost lansate în spaţiul public pe fakenews s-au transformat în fake stories, iar acestea, intens promovate, cumva încearcă să ia locul realităţii. Toate acestea, oricât de determinaţi ar fi unii sau alţii, vă asigur că nu pot prejudicia un adevăr care există: SRI şi-a făcut treaba iar ofiţerii SRI şi-au îndeplinit cu devotament şi curaj misiunile încredinţate, cu deplin respect pentru domnia legii”, a adăugat Coldea.
Sebastian Ghiţă se simte vizat
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, omul de afaceri Sebastian Ghiţă a arătat că se simte ameninţat.
Întrebat dacă se simte vizat, şi dacă afirmaţiile lui Coldea ar putea însemna chiar o ameninţare cu moartea, Ghiţă a răspuns:
„Din păcate nu e prima amenințare. Într-un interviu mi-a menționat numele direct și a spus că Sebastian Ghiță a greșit și continuă să greșească. Am perceput-o ca pe o avertizare. Da, mă simt vizat, mă simt amenințat, o să vorbesc cu avocații. Nici nu știu cum să mă păzesc. Ați văzut la Londra, cum l-au otrăvit serviciile rusești (n.r. – cazul spionului Skripal). De aceea am și fugit din România, vedeți că am avut și dreptate. Se vrea să se pună pumnul în gură, să sfârșească tragic, ce-o fi gândind acolo. Mai sunt și alți oameni care îmi vor răul, n-o fi doar Coldea, nu știu. Mulți îmi reproșează că nu am spus lucrurile din timp. La un post de televiziune am spus că un grup încearcă preluarea puterii în stat în mod ilegitim. Am depus o plângere la Parchet. Ați văzut că Inspecția Judiciară au validat înregistrările lui Vlad Cosma. Astăzi văd că public sunt amenințat cu moartea. Am văzut cum l-a amenințat pe Ponta” a spus Sebastian Ghiță la ”Sinteza Zilei”.