Denumirea populară a sărbătorii – Florii – are origini păgâne, provenind de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii, care era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, creştinii au suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.
În vechime, Duminica Floriilor, începutul Săptămânii Patimilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi cei care urmau să se boteze mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Crezul. Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri, arată Agerpres.
Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus. Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ”Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.
Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.
Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.
Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară se fac slujbe speciale numite denii. Aceste slujbe au rolul de a ne aminti tuturor momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa. Tot în Duminica Floriilor, biserica acordă dezlegare la pește, a doua oară, în postul Paștelui, după Buna Vestire.