Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi pentru organizarea teritoriului, senatorul Florin Cârciumaru, a declarat că Partidul Social Democrat a reușit să redreseze parțial țara, prin redeschiderea a 26 de spitale, respectiv prin creșterea salariilor angajaților din sistemul de sănătate, redându-le astfel drepturile “confiscate” de Guvernul PDL.
„În 2010, sistemul sanitar românesc trecea printr-o mare criză, mai mult de 60 de unități medicale din țară au fost închise, iar personalul rămas pe drumuri a fost nevoit să părăsească țara pentru a-și întreține familiile. Întregul aparat bugetar a fost atunci “paralizat” și ținut pe “perfuzii’. Nici mediul privat nu a dus-o, în acea vreme, prea bine din cauza măsurilor și deciziilor austere luate de Guvernul Boc-PDL. După 2012, Partidul Social Democrat însă a reușit să redreseze parțial țara, redeschizând 26 de spitale și redându-le salariaților drepturile “confiscate” de Guvernul PDL. ”, a declarant senatorul PSD, Florin Cârciumaru.
Senatorul PSD a spus că veniturile angajaților din sistemul de sănătate au fost crescute de guvernul Dăncilă.
„Din 2016, noul Guvern PSD a dus un program politic prin care să ajute toți românii, indiferent de domeniul în care aceștia au activat. O preocupare deosebită au avut-o colegii mei social-democrați de la guvernare de a investi în Sănătate, sector care rămăsese cu mult în urmă. Veniturile angajaților din acest sistem au crescut considerabil, mulți dintre cei plecați în străinătate la muncă dorind să revină pentru a lucra din nou în unitățile spitalicești din România. Mai mult, dacă fostul Guvern Boc a închis spitale, Cabinetul Dăncilă și-a propus să deschidă altele noi, să investească în infrastructura sanitară”, a declarant Florin Cârciumaru.
Potrivit social-democratului, în această perioadă, înfiinţarea Spitalelor Regionale de Urgenţă este prioritatea numărul unu pentru sistemul sanitar românesc, actualul Guvern fiind pregătit să susțină concret, prin politicile sale, îmbunătățirea actului medical, respectând ghidurile și protocoalele după modelul european.
„Este pentru prima dată când un partid politic din România nu numai că își asumă astfel de proiecte, ci chiar se apucă de treabă pentru ca pacientul să beneficieze de un tratament corect, cu efecte în planul vindecarii și îmbunătățirii calității vieții. ”, a susținut Florin Cârciumaru.
De asemenea, senatorul PSD a subliniat că Guvernul PSD-ALDE s-a angajat să realizeze o serie de invesțitii majore în Sănătate, cum ar fi construirea a opt spitale regionale și a unui spital republican la București, conform Programului de guvernare 2018-2020.
Social-democratul a precizat că spitalele vor fi construite la Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați, Brașov, Cluj, Craiova și Iași, proiectele ultimelor trei unități aflându-se într-o fază avansată de pregătire a lucrărilor.
„Se dorește ca fiecare spital regional să ofere cel mai înalt nivel de competenţă în care vor fi trataţi pacienţii cu afecţiuni cu grad înalt de complexitate, care necesită acces imediat la investigaţii şi tratamente realizate cu aparatură de înaltă performanţă. Spre deosebire de unitățile spitalicești din teritoriu, mai ales cele din orașele mici ale țării, spitalul regional va putea furniza îngrijiri medicale pentru diferite tipuri de cazuri critice. Cele opt spitale vor fi proiectate întocmai pentru a putea asigura îngrijire medicală pentru cazuri acute foarte complexe, să preia un număr mare de cazuri de urgenţă din regiune şi în special cazurile critice, care au nevoie de atenţie imediată, multidisciplinară.”, a afirmat Florin Cârciumaru.
„Indiferent de forma lor de finanțare, acest tip de spitale trebuie să fie construite și în țara noastră, iar noi, politicienii de la toate partidele, trebuie să lăsăm deoparte orgoliile sau diferitele interese pentru a susține astfel de proiecte extrem de importante pentru populație”, a conchis senatorul PSD de Gorj.