Florin Cîțu: Aş fi ultimul care să spună ca UDMR să iasă de la guvernare

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, că nu vrea ca UDMR să iasă de la guvernare şi a arătat că îşi doreşte ca liberalii să preia ministerele de Finanţe şi Justiţie, potrivit Agerpres.

Întrebat cum decurg negocierile, în contextul în care UDMR ameninţă că poate ieşi de la guvernare, dacă nu primeşte Ministerul Dezvoltării, el a răspuns: „Sunt negocieri. Întotdeauna vor exista momente mai dificile, dar sunt negocieri”.

Despre informaţia apărută că nu şi-ar mai dori ca UDMR să fie la guvernare, el a spus că este „o prostie”.

„O prostie. Din contră: sunt partenerii care au fost alături de mine. Aş fi ultimul care să spună ca UDMR să iasă de la guvernare. Asta e chiar o prostie”, a susţinut Cîţu.

El a afirmat că-şi doreşte ca PNL să preia şi Finanţele şi Justiţia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare