Președintele PNL, Florin Cîţu, a transmis că la 1 decembrie sărbătorim istoria, eroii neamului, moștenirea și libertatea noastră, iar azi, eroii noștri sunt medicii, antreprenorii, liderii care revoluționează și gestionează companii, dar mai ales fiecare român care muncește zilnic în țară și peste hotare.
„Partidul Național Liberal transformă România într-o ţară modernă și prosperă. Am convingerea că acest lucru se va realiza doar prin aplicarea principiilor liberale: reforme, investiții și susținerea prin orice mijloace a capitalului privat și a inovației. Doar așa vom ajunge să avem o Românie puternică, țara pe care și-au dorit-o înaintașii noștri la 1918.
Onorăm istoria și eroii de azi. Dar, cel mai important, în aceste vremuri complicate, este să ne amintim că există o singură Românie! O Românie unită sub valori și principii democratice. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a spus Cîțu.