Florin Cîțu, despre apelul făcut de Marcel Ciolacu: Primul pas care arată că va susţine un guvern minoritar

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, referitor la apelul făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru rezolvarea crizei politice, că acesta reprezintă primul pas pe care îl face Partidul Social Democrat în susţinerea unui guvern minoritar, potrivit Agerpres.

„Este cred că primul pas pe care îl face Partidul Social Democrat, care arată că va susţine un guvern minoritar. Am spus din primul moment: Partidul Naţional Liberal a făcut un pas important, preşedintele partidului s-a dat la o parte, am propus un alt premier, pe domnul Nicolae Ciucă. Partidul Social Democrat a spus de opt luni de zile că nu vrea la guvernare, că nu îşi doreşte să fie la guvernare. Au fost două situaţii, două consultări la Cotroceni, la niciuna nu a venit cu propunere de premier, a spus că nu vrea la guvernare, deci varianta – şi îmi pare bine că merge în această direcţie Partidul Social Democrat – este de a susţine un guvern minoritar. Sper şi de la USR să vedem acelaşi rezultat, să avem acest guvern votat de USR şi de cât mai mulţi parlamentari, ca să treacă cât mai repede”, a afirmat Cîţu la sediul PNL.

Întrebat dacă e posibil să existe şi miniştri tehnocraţi în Guvern, Cîţu a spus că acest lucru trebuie discutat cu premierul desemnat.

„Aici trebuie discutat cu Nicolae Ciucă dacă o să fie miniştri tehnocraţi la guvernare. Când sunt miniştri tehnocraţi, nu se ştie dacă eşti la guvernare sau nu eşti la guvernare, e puţin mai bizar, şi atunci trebuie discutat şi în Partidul Naţional Liberal, în BEx, în BPN, să vedem dacă este o variantă”, a adăugat Florin Cîţu, menţionând însă că premierul desemnat nu a venit cu această variantă.

Despre un semn din partea USR că ar fi deschişi la noi discuţii, Cîţu a spus că ‘din păcate nu’.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare