Noua ordonanță privind amânarea plății ratelor la creditele bancare prevede o dobândă zero pentru creditele ipotecare și plata creanței pe parcursul a 5 ani, în rate lunare egale, a anunțat, luni, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, precizând că de această amânare vor putea beneficia și cei care au restanțe la plata creditelor, dar ajung cu plata la zi la momentul depunerii cererii.
„Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat încheierii perioadei de amânare”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.
Florin Cîtu a precizat că debitorii care își platesc restanțele până la momentul la care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a ratelor până la 9 luni de zile pot să beneficieze de această faciliate.