Premierul Florin Cîțu a reacționat, de la Constanța, la propunerea lui Dan Barna. Demnitarul a spus că îl încurajează pe vicepremierul Dan Barna să discute cu Patriarhul României despre implicarea Bisericii Ortodoxe Române în campania de vaccinare din țară.
„Eu am avut discuții cu toate cultele, este bine că şi domnul Barna are, în sfârşit, aceste discuţii”, a afirmat prim-ministrul.
“Foarte bine, niciodată nu este prea târziu, îl încurajez pe domnul Barna să aibă discuţie cu Patriarhul României. Am avut discuţii de fiecare dată, aţi văzut, eu m-am întâlnit cu toate cultele din România, de fiecare dată am avut discuţii pentru a susţine campania de vaccinare, este bine că şi domnul Barna are, în sfârşit, aceste discuţii”, a mai spus Florin Cîţu.