Nu există niciun risc în ceea ce priveşte implementarea PNRR în România şi, indiferent de declaraţiile politice din această perioadă, nu cred că există vreun politician iresponsabil care vrea să se joace cu viitorul românilor, a declarat luni seara prim-ministrul Florin Cîţu.
Într-o conferinţă de presă comună susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Cîţu a fost întrebat dacă situaţia politică de la Bucureşti poate să influenţeze semnarea şi, ulterior, aplicarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Nu există niciun risc în ceea ce priveşte implementarea PNRR în România. Mai mult, eu cred că, aşa cum a fost construit, va accelera reforme care în România au fost încetinite ani de zile sau au fost amânate. De aceea am ţinut foarte mult ca în PNRR să avem reforma pensiilor, reforma sistemului de salarizare, reforma administraţiei, ‘România educată’, pentru a ne asigura că acest sistem de reforme cu ‘borne’ vine la pachet cu investiţiile. Reformele şi investiţiile merg mână în mână şi, indiferent de declaraţiile politice pe care le vedeţi în această perioadă, nu cred că există un politician responsabil în România care vrea să se joace cu viitorul românilor”, a afirmat Florin Cîţu.