Florin Cîțu răspunde USR: Nu e același program de investiții

Premierul Florin Cîțu răspunde criticilor USR privind planul de investiții. Șeful de la Palatul Victoria susține că nu e același program ca al PSD.

„Nu este acelasi program. Mi-ar fi placut ca cine comenteaza un program sa-l citeasca inainate. Au fost scoase salile de sport si alte obiective care din punctul meu de vedere nu aduceau dezvoltare. Raman lucrurile de baza, canalizare, apa, asfaltare, atat, nimic altceva. Eu un program care aduce Romania la zi. Dar nu este acelasi program (cu cel al PSD-ului)”, a spus Cîțu.

USR: Să fie foarte clar! Reforma nu înseamnă să facem un alt PNDL

Cristina Prună (USR PLUS), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, critică intenţia PNL de a elabora un nou plan de investiţii după modelul Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba mai exact de un plan de investiții cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei. Prună a mai spus că PNDL este un „concept pesedist de mituit primarii”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare