Florin Cîţu: Republica Moldova a demonstrat că este un stat cu o vocaţie europeană solidă

Preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, a declarat, sâmbătă, că România susţine cu fermitate aderarea Republicii Moldova la UE, afirmând că „viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană”.

„Relaţiile noastre bilaterale se bucură, în prezent, de un context extrem de favorabil. Există astăzi în Republica Moldova o majoritate pro-europeană şi pro-reforme, care dă dovadă de multă voinţă politică şi acţiuni concrete în direcţia accelerării proceselor de transformare şi modernizare a ţării. (…) Viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Este un deziderat fundamental deopotrivă pentru Republica Moldova dar şi pentru România, în virtutea trecutului, valorilor şi idealurilor care ne unesc”, a declarat Florin Cîţu, la Chişinău.

Florin Cîțu a declarat că răspunsul Republicii Moldova în contextul crizei refugiaților ucraineni ”a demonstrat că este un stat cu o vocaţie europeană solidă”.

Florin Cîţu menţionează că Republica Moldova are nevoie de sprijinul ţărilor europene pentru a face faţă provocărilor cu care de confruntă.

„Am încrederea foarte mare că la Consiliul European de săptămâna viitoare va fi acordat statutul de ţară candidată Republicii Moldova Ucrainei  şi Georgiei”, a adăugat Cîţu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare