Florin Jianu: Guvernul ar trebui să analizeze şi să cântărească foarte atent măsurile pe care le impune

Guvernul ar trebui să analizeze şi să cântărească foarte atent măsurile pe care le impune şi mai ales consecinţele economice, sociale şi de natură politică ale acestora, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

„Sigur că, fiind o perioadă cu foarte multe zvonuri, trebuie să facem un apel la raţiune şi la echilibru şi să spunem că întotdeauna mediul de afaceri este un partener onest şi că aşteaptă aceeaşi onestitate din partea statului, că regulile trebuie respectate şi să încercăm, totuşi, să nu le schimbăm în timpul jocului sau în timpul exerciţiului fiscal. Reforma ar trebui să înceapă de la stat şi statul să fie primul care să dea un mesaj asupra reformei şi asupra parteneriatului cu mediul privat. Aşteptăm o asumare a măsurilor, însoţite de analize de impact, şi să putem şi noi să venim cu propriile analize şi cu propriul feedback pe aceste tipuri de măsuri care sunt vizate în această perioadă. Considerăm că ‘cheia’ o reprezintă consultarea partenerilor sociali”, a spus Jianu.

Potrivit şefului CNIPMMR, „Guvernul ar trebui să analizeze şi să cântărească foarte atent măsurile pe care le impune şi mai ales consecinţele lor: consecinţe economice, sociale, dar şi de natură politică”.

„Facem din nou apel către Guvern să se uite cu atenţie spre Fondul de modernizare şi o necesitate a mediului de afaceri, şi anume independenţa energetică, şi să repunem pe tapet acel program ‘IMM Prosumer’, pentru că, dacă ne uităm la inflaţie, principala componentă a acesteia a fost determinată de energie. Hai să fim lăsaţi şi sprijiniţi să producem energie ieftină, astfel încât să vedem şi produsele pe care le punem pe raftul românilor că sunt mai ieftine. În continuare, noi susţinem această revoluţie a antreprenoriatului de tineret”, a menţionat Florin Jianu.

CNIPMMR) a organizat, joi, conferinţa de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului „Carta Albă a IMM-urilor din România”, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare