Deputatul Florin Roman (PNL) a scris duminică pe Facebook că nu va exista nici un impozit progresiv, aşa cum susţin liderii social-democraţi şi că cota unică este linia roşie peste care nu se trece cu PNL in guvern. El a făcut precizările în contextul declaraţiei liderului PSD Marcel Ciolacu, care afirmase că îşi continuă demersul ca România să vină la un moment dat cu impozitarea progresivă.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat duminică, după o discuţie cu liderii judeţeni ai partidului, despre rotativa guvernamentală care urmează să se producă săptămâna viitoare, că îşi menţine părerea că marile companii ar trebui să plătească impozit cel puţin 1% din cifra de afaceri şi continuă demersul ca la un moment dat România să intre într-o impozitare progresivă.