Florin Scripcaru, celebrul chef Foa, prins drogat la volan, a ieșit pozitiv la cocaină și canabis

Celebrul chef Florin Scripcaru, alias Foa, a fost prins drogat în trafic, în București, potrivit surselor Realitatea PLUS. Poliția Capitalei a anunțat că a fost deschis dosar penal în acest caz.

„La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 41 ani.

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a două substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

Totodată, polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal, iar cu această ocazie au fost găsite 4 țigarete susceptibile de a conține substanță vegetală, cu miros înțepător.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal în concurs cu prevederile Legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.” a transmis Poliția Rutieră într-un comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare