FLUIER A FINAL…

SAU A PAGUBĂ?

Președintele și a sa echipă de vreme bună a luat în brațe balonul și l-a purtat în spatele liniei porții adverse precum Wiliam Webb Ellis în anul 1823.

În 2020 există arbitraj și asta face diferența. Curtea Constituțională, după ce a fost huiduită în urma sentințelor de la CEDO pe motiv că a viciat rezultatele, nu mai arbitrează în spiritul jocului și hotărăște numai cu arbitraj VAR. Indiferent ce joci s-a văzut pe camere că ai luat mingea în mână e HENȚ, s-au făcut grămadă peste adversar e GALBEN, au intrat prin alunecare sau îl plachează pe adversar e ROȘU că așa prevede Consti… pardon regulamentul din FOTBAL.

Este drept că situația a necesitat noi reguli de joc dar dacă tot s-au apucat de liberalii președintelui Iohannis de RUGBY de ce caută MARGINEA când au culoar liber de ESEU, de ce comit frecvent ÎNAINTE și nu mai vorbim că atunci când se strâng GRĂMADĂ prin birourile Guvernului comit un regretabil ANTIJOC.

Noi contribuabilii ne întrebăm cum adversarii lor au băgat autobaza în poartă, trag de timp, simulează accidentări ca niște primadone, solicită schimbare și se transferă să Ponteze la echipa a doua deși joacă după reguli prestabilte.

Majoritatea trăitorilor am dorit să mai joace și alte echipe însă nu știm din ce cauză acestea bat câmpii și s-au apucat să prindă fluturi.

Cei de la nivelul tribunei unde stau răriți contribuabilii sau cei de la TV unde stau grămadă votanții vă mai spunem odată că avem nevoie de puncte să nu retrogradăm prea mulți pe lumea cealaltă.

Până prin martie cei care vă plătim ne-am dorit spectacol și ne-ați dat circ. Acum vrem să contați în atac dar dacă judecăm după disperarea cu care vă îngrămădiți pe posturile de fundași constatăm că acesta nu-i altceva decât CURLING…

SCHITA FINALA

O carte:


„Tehomir” autor HORAȚIU MĂLĂELE

O Idee:

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră.  

HORAȚIU MĂLĂELE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare