Flutur nu mai este dorit în fruntea organizaţiei PNL Suceava: „Are un rol toxic”, spune deputatul Ioan Balan

Tensiuni în PNL Suceava. Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, cere ca liderul filialei sucevene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, să plece de la conducerea organizaţiei, conform cotidianul.ro.

”Rolul său în fruntea acestui partid a devenit toxic. Prin prisma faptului că sunt principalul depozitar al cunoştinţelor parcursului politico-administrativ al lui Gheorghe Flutur, şi din această postură cred că am forţa necesară de a-l face să lase PNL să meargă pe drumul lui mai departe”, a afirmat Balan într-o intervenţie la postul de radio Top Suceava.

El a arătat că PNL Suceava a pierdut trei rânduri de alegeri cu scoruri din ce în ce mai mici, motiv pentru care se impune o schimbare.

„Datorită dorinţei sale de a se menţine în fruntea PNL, fără să-i pese de consecinţe, a făcut o campanie electorală bazată doar pe persoana sa. A dus la o saturaţie în rândul alegătorului, promovându-se doar pe sine, de unul singur, îndemnând activul de partid să facă campanie special pentru lista de la Senat, spunând că la deputaţi este treaba lor. Ştiţi care-i consecinţa acestui mesaj? Ne-a dus în situaţia în care doar cu o sută de voturi în plus am fi putut avea şi al doilea deputat PNL de Suceava”, a precizat Balan.

Deputatul Ioan Balan a adăugat că are obligaţia să spună ”stop joc” şi să ducă această luptă în structurile interne de partid.

”Primarii erau obligaţi să-l cheme pe Flutur la inaugurări şi să facă cunoscut faptul că doar cu Flutur şi numai cu el s-a putut realiza acel obiectiv. Primarilor şi parlamentarilor liberali le era interzis să meargă la ministere fără ştirea lui Gheorghe Flutur. De mult timp domnul Flutur a avut o poziţie de guru. Din păcate, în mare parte am ştiut, am tăcut şi am acceptat. Şi din acest motiv mă simt la fel de vinovat ca şi el. Şi de ce am făcut lucrul acesta? Din pragmatism politic, pentru că o bună bucată de timp lucrul acesta ne-a profitat politic, am câştigat, dar toată această poziţionare ne-a dus la crearea unui monstru, cu ghilimelele de rigoare, politic, a unui balaur politic”, a mai spus Ioan Balan.

El a precizat că nu vrea să preia şefia PNL Suceava şi că a discutat deja cu membrii partidului pentru ca o personalitate din interiorul PNL să preia conducerea organizaţiei judeţene.

”Omul acesta (Flutur – n.r.) nu va înţelege să meargă acasă decât dacă va fi dezgolit, dezbrăcat public de ceea ce este el cu adevărat. Şi credeţi-mă, Ioan Balan este cel care îl cunoaşte până în rărunchi, cum se spune la noi. Ca acceleraţia la maşină, o voi face uşor, uşor, uşor. Este decizia lui cât din ceea ce cunosc eu să apară public”, a avertizat Ioan Balan.

Primarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a declarat că PNL Suceava nu este o sectă şi nu are nevoie de mesianism, după ce prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene PNL Suceava Ioan Balan i-a cerut demisia şefului filialei, Gheorghe Flutur.

”Retorica despre secte şi guru reprezintă o tactică ieftină, menită să distragă atenţia de la propriile limitări şi de la lipsa unui proiect concret pentru dezvoltarea partidului şi a comunităţii. Demonizarea liderului nu ţine loc de soluţii. Gheorghe Flutur a demonstrat, prin proiectele implementate, că priorităţile sunt dezvoltarea comunităţii, promovarea valorilor locale şi atragerea de fonduri esenţiale pentru judeţ. Atacurile personale, oricât de virulente, nu construiesc drumuri, spitale sau şcoli”, a scris pe Facebook primarul de la Rădăuţi, Bogdan Loghin, totodată vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava.
Loghin consideră că etichetarea unei organizaţii politice democratice drept ”sectă şi a unui lider drept guru este o exagerare grosolană, lipsită de fundament, menită să discrediteze fără argumente reale”.
”Liderii adevăraţi nu se construiesc prin distrugerea altora. (…) PNL Suceava nu este o „sectă” şi nu are nevoie de mesianism. Sub conducerea lui Gheorghe Flutur, organizaţia a fost un exemplu de succes politic atât la nivel regional, cât şi naţional. Compararea unei organizaţii democratice solide cu o „sectă” reflectă o lipsă gravă de respect pentru munca şi eforturile depuse de membrii săi”, a mai spus Bogdan Loghin.
Totodată, edilul PNL al municipiului Rădăuţi susţine că atacul deputatului Ioan Balan la adresa lui Gheorghe Flutur este ”o răfuială personală, mascată sub forma unei analize pseudo-psihologice”.
”Această organizaţie – prin oamenii săi, colegii mei primari şi toţi cei care îmi acordă încrederea lor – îşi doreşte un singur lucru: să păstrăm unitatea partidului şi să curăţăm rândurile de trădători. Viitorul PNL Suceava se bazează pe loialitate, implicare şi respect reciproc – nu pe atacuri sterile şi dezbinare”, adaugă vicepreşedintele liberal sucevean, Bogdan Loghin.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare