Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a emis în ultimele trei luni un număr record de garanții în favoarea beneficiarilor Agenției pentru Finantarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Potrivit datelor centralizate, de la începutul acestui an și până la 16 octombrie 2017 au fost acordate 1057 de scrisori de garanție pentru restituirea avansului, în valoare totală de 1,85 mld lei, aproape jumatate din acestea fiind emise în ultimele trei luni. Aceasta reflectă o creștere de peste 80% a numărului de scrisori de garanție emise față de aceeași perioadă a anului 2016, în timp ce valoarea totală a garanțiilor s-a dublat.
„Lansată în urmă cu trei luni, noua strategie de repoziționare a FNGCIMM, de susținere a ecosistemului antreprenorial românesc, integrează cu succes programele de dezvoltare durabilă dedicate beneficiarilor publici locali care au in derulare proiecte de infrastructura rutieră, socială și educațională, în cadrul Planul National de Dezvoltare Rurală (PNDR). Prezența FNGCIMM la nivel teritorial, eforturile depuse de întreaga echipă, au facut posibile rezultatele pozitive pe care le-am obținut.” a declarat Alexandru Petrescu, Director General FNGCIMM.
Garanția FNGCIMM pentru plata avansurilor acordate de AFIR acopera pana la 100% din valoarea avansului prevăzut în contractele de finanțare încheiate cu AFIR finanțate din Planul National de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În cadrul programului, beneficiarii eligibili sunt comunele și orașele, Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), Grupurile de Acțiune Locală (GAL), organisme de drept public – așezăminte culturale, organizațiile și federațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI / FOUAI).
Garanțiile se acordă în baza OUG 79/2009, privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin PNDR pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale.
* * *
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (European Mutual Guarantee Association – asociație ce reunește peste 40 de fonduri de garantare și contragarantare din 22 de țări europene și Turcia), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.
ecopolitic.ro/ sursa : FNGCIMM