Fondurile europene alocate tinerilor fermieri prin PNDR 2020 s-au epuizat în 36 de zile

Conform unui comunicat de presa, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural.

În cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare din acest an, AFIR a primit online 680 de solicitări de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 28 milioane de euro. Precizăm că alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018, aferentă submăsurii 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieria fost de 11 milioane de euro.

                  Sesiunea de primire a proiectelor s-a închis conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, în cazul atingerii plafonului stabilit de 200% din alocarea disponibilă în acest an pentru submăsura 6.1, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat înainte de termenul limită prevăzut în anunțul de lansare (31 decembrie 2018). Sesiunea de primire a cererilor de finanțare a fost deschisă pe data de 1 august 2018, ora 9.00.

                    Reamintim faptul că toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze în cadrul Planului de afaceri şi pentru care a primit punctaj la selecţie devin condiţii obligatorii pentru menţinerea sprijinului pe toată perioada Contractului de finanțare (perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului de investiții finanțat prin PNDR 2020).

sursa:AFIR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare