Forţele aeriene ale Rusiei şi Belarusului – antrenamente comune

Forţele aeriene din Rusia şi Belarus vor efectua antrenamente comune începând de marţi şi până vineri, în plină campanie militară rusă împotriva Ucrainei, a informat Ministerul Apărării de la Minsk, transmit EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.

Manevrele se vor desfăşura cu participarea oficialilor din Forţele Aeriene şi de Apărare Aeriană din Districtul Militar Vest al Rusiei, potrivit comunicatului.

„În timpul antrenamentului operativ, vor fi rezolvate chestiuni de interacţiune între aviaţie şi organele de control ale apărării aeriene în planificarea acţiunilor şi stabilirea sarcinilor pentru unităţi şi subunităţi militare subordonate”, se mai menţionează în documentul citat.

EFE aminteşte că armata rusă a folosit teritoriul belarus învecinat cu Ucraina pentru invazia sa militară, la începutul campaniei sale şi, ulterior, pentru a se retrage aici atunci când a abandonat regiunile nordice Kiev şi Cernigău.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare