Forum de Afaceri România-Spania la Madrid. Acord bilateral pentru stimularea comerțului și a investițiilor

Ministrul pentru mediul de afaceri, Ștefan-Radu, Oprea a semnat miercuri la Madrid un Memorandum de Înţelegere între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Agenţia Spaniolă pentru Exporturi şi Investiţii (ICEX), care are ca scop promovarea cooperării economice, dezvoltarea relațiilor dintre companii și intensificarea colaborării pentru internaționalizarea IMM-urilor din cele două state.

ICEX este agenția specializată în comerț exterior și investiții, subordonată Secretariatului de Stat pentru Comerț din cadrul Ministerului Industriei, Comerțului și Turismului din Spania. Principalele direcții de cooperare menționate în acord: schimbul de informații în domeniul comercial și investițional, promovarea comerțului și investițiilor bilaterale, acțiuni de promovare și misiuni economice, asistență tehnică și instruirea antreprenorilor care au potențial de internaționalizare.

Agenda vizitei oficiale din Spania a mai inclus discuţii bilaterale cu Xiana Mendez, secretar de stat pentru comerț și participarea la sesiunea de inaugurare a Forumului de Afaceri România-Spania, convenit cu ocazia vizitei prim-ministrului Viorica Dăncilă la Madrid în septembrie 2018. De asemenea, ministrul român are programate discuţii cu antreprenori români stabiliţi în Spania și întâlniri cu liderii Camerei de Comerț a Spaniei și ai companiei INDRA, care este interesată să-şi extindă investiţiile în România.

  • ”Avem o oportunitate foarte mare de a ne consolida exporturile pe piața spaniolă și de a atrage noi investiții în România, cu accent pe domeniile în care firmele spaniole au un avantaj competitiv la nivel european. Apreciez efortul pe care companiile românești l-au făcut pentru a fi astăzi la Madrid și sunt convins că sesiunile B2B de la finalul Forumului vor duce la stabilirea unor relaţii noi de afaceri pe piața Spaniei”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.
Lista companiilor din România care au participat la Forumul de Afaceri România-Spania:
Spectra Serv SRL, SC And Computer SRL, Rasub Construct SRL, All Nuts SRL, Espanish Market, Five Continent SRL, Fuente De La Salud Vasmar SRL, Autonova SA, Kober SRL, Rulmenți Bârlad SA / URB Group, Proinvest Group SRL, CS Romania, Seroxy, EEU Software SRL, Kinderpedia SRL, MarcTel S.I.T., Smart ID Dynamics SA, Octopus Logistic, Cabinet Avocat Anghelescu Doina, BDR Associates Communication Group. Au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Consiliului Județean Iași.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare