marți, noiembrie 29, 2022

Fost europarlamentar din Ungaria, condamnat pentru spionaj în favoarea Moscovei

Un fost europarlamentar ungar de extremă dreapta a fost condamnat marţi de Curtea Supremă a Ungariei pentru fapte de spionaj în folosul Moscovei, unde locuieşte în prezent, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Curtea Supremă l-a declarat pe inculpat vinovat (…) de spionaj împotriva instituţiilor Uniunii Europene”, se spune în decizia consultată de agenţia de presă franceză.

Bela Kovacs este acuzat că a lucrat „pentru interesele Rusiei şi (pentru) a slăbi politica UE” între 2012 şi 2014, potrivit actului de acuzare citat de presă. De asemenea, el a lucrat pentru serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU).

Curtea Supremă a confirmat, de asemenea, condamnarea lui Bela Kovacs pentru „fraudă fiscală” şi „falsificare de documente care au cauzat un prejudiciu financiar”. Lui Bela Kovacs i se reproşează că a semnat contracte de stagiu „fictive”, cauzând prejudicii financiare Parlamentului European.

Bela Kovacs, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă totală de cinci ani de închisoare.

Acest fost membru al partidului naţionalist Jobbik a ieşit din acest partid la scurt timp după dezvăluirea faptelor sale. El a fost europarlamentar între 2010 şi 2019.

Bela Kovacs, care neagă aceste acuzaţii, a urmărit de la Moscova procesul împotriva sa, unde a fugit după analizarea dosarului de prima instanţă în 2020 şi unde predă relaţii internaţionale, potrivit cotidianului Magyar Nemzet.

Supranumit de presa din Ungaria „KGBela”, cu referire la presupusele sale legături cu serviciile de informaţii ruse, Bela Kovacs se declară „victima unor atacuri politice” orchestrate de actualul premier ungar Viktor Orban.

sursa – AGERPRES

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner