Fost judecător al CCR: Este clar o implicație politică. Românii trebuie lăsați să aleagă!

Decizia Curții Constituționale de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost ferm criticată de Petre Lăzăroiu, fost judecător al CCR, care este sigur că această hotărâre reprezintă o implicare politică. Lăzăroiu consideră că eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa electorală nu are la bază considerente juridice, ci interese politice clare, iar un astfel de precedent este nesănătos pentru democrația românească.

 

„Nu există așa ceva”, a afirmat Lăzăroiu, subliniind că decizia arată că „probabil că lor le este frică de Șoșoacă”. El este convins că motivele acestei invalidări sunt de natură politică, nu legală. „Că vorbește mult, că vorbește prost e problema ei, dar trebuie lăsați românii să aleagă. Românii sunt oameni deștepți, inteligenți, știu să aleagă. Indiferent ce spune de UE, de ruși, nu ai voie să faci așa ceva. Este un joc politic. Nu ai voie ca CCR să intri în joc politic.”

Imediat după anunțul deciziei au apărut în mass-media mai multe aprecieri că influența la CCR asupra judecătorilor PSD ar fi fost dictată de adevăratul șef de campanie al PSD și AUR, Viorel Hrebenciuc la înțelegere cu Marcel Ciolacu.
Curtea Constituțională e plină de judecători numiți de PSD, iar acest partid îl vrea în turul 2 pe George Simion, liderul AUR.

 

Simion este singurul adversar pe care președintele PSD, Marcel Ciolacu și Viorel Hrebenciuc cred că îl vor învinge în turul doi. De aceea presa a vorbit intens despre un posibil blat PSD-AUR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare